O simplă idee

” Cercetez tăcerea care mă înconjoară, la fel ca un scanner”, mă gândeam azi, după ce am citit un scurt şi profund monolog, ce înseamnă această propoziţie pentru un orb.  Nu pot gândi ca un orb din fericire şi chiar şi din păcate într-o oarecare măsură. Am închis ochii, şi am încercat să văd nimicul. Nu întelegi o vorbă, aşa e? Nici eu nu am înţeles, până când mi-am dat seama că fără să pot vedea străzile, apusul, răsăritul, ochii unei fete, zâmbetul unui copil, lacrima unei bătrâne şi cerul albastru într-o zi de vară  când soarele e ascuns după nori, mă simt gol. Nu ştiu cum vezi tu golul ăsta şi aş vrea sincer să intru pentru câteva clipe în mintea acelui om pe care l-am văzut zâmbind, cu ochii închişi căutându-şi drumul prin oraşul lui şi să îţi arăt. Să îţi arăt că tot ce vezi tu, tot ce iţi trece prin faţa ochilor, este o minune. Nu îţi da ochii peste cap, hei! Bineînţeles că nu poţi să îţi dai seama cum să vezi nimicul. Pentru că mintea ta, memoria ta, este atât de plină de informaţia şi culoarea pe care lumea ţi le-a oferit că a devenit un instinct să vezi chiar şi cu ochii închişi. Cunoşti atât de bine locurile prin care treci, încât dacă te-aş lega la ochi acum, şi te-aş trimite la trei străzi distanţă, te-ai descurca fără să vezi. Greu, dar ai face-o. Acum, ca lucrurile să fie mai simple de înteles, haide să adaptăm nimicul la situaţia ta. Vezi în culori, percepi că berea este galbenă sau neagră, percepi că albastrul e albastru şi că marea nu poate fi verde dacă pe hartă scrie că e roşie. Renunţă la culori, închide ochii şi priveşte mărul. Il vezi gri. Priveşte în ochii ei, şi îi vezi negri. Priveşte-ţi bluza preferată…ce culoare are?

Taci, nu-mi răspunde…era evident. Şi bineînţeles că era important să vezi lumea în alb şi negru pentru că acum poţi să faci următorul lucru. Închide din nou ochii. Concentrează-te pe cel mai frumos loc din oraş pe care îl vezi şi zâmbeşti, nu uita, îl vezi în alb şi negru. Acum, că te afli acolo, totul este negru. Stâlp, bancă, perete,cer, nici gri-ul nu mai este gri. Poţi?

Pe mine m-a făcut să vărs o lacrimă golul ăsta. Şi când a căzut, culorile au revenit. Pentru omul cu zâmbetul pe buze şi ochii închişi, nu. Am cercetat tăcerea care ma înconjurat în cel mai frumos loc din oraş, negru şi nimic, la fel ca un scanner. Apoi am deschis ochii şi am realizat că nimicul există.

Sunt ce? da… aşa e. Dar ai vazut nu-i aşa? Ai vazut cum se simte el? Aş vrea ca lumea să înţeleagă.