Prin hoia şi alte întâmplări – partea a 3-a

„Ce dracu’ aveţi mă!?” zic eu încercând să mă fac auzit cât mai tare în şoaptă.
„Fantome” se băgă şi Andu în seamă.
„Serios mă, ce aveţi? Perţe ieşi naibii de sub pătură. Andrei ce-i baiu? ”
„Am auzit paşi lângă cort. Şi n-ai auzit şi tu urletele alea, grohăituri sau ce dracu o fost? Şi fata aia?”
„Mă io tot ce am auzit o fost că Perţe nu vrea să mai iasă de sub pătură, acum 30 secunde asta.Culcaţi-vă în puii mei că imediat vă aud că săriţi în sus că auziţi gemete în tufişuri.”

Îmi era ciudă că adormisem şi chiar nu am auzit decât cucuveaua aia. Aşa că, cum pe moment somnul nu îndrăznea să se apropie de ochii mei, am început să privesc în gol prin pânza prin care se vedea aproape tot. La fel făceau şi Raul(Perţe) şi Andrei. Andu era deja în lumea lui, pe jumătate. Dintr-o dată o lumină străfulgeră cerul. Asta chiar am văzut-o.

„CE O FOST AIA!???” întrebă Raul.
„Nimic, un fulger.”
„Io nu mai ies de sub pătură,faceţi ce vreţi.”
„Dacă începe să plouă…şi ne plouă prin chestia asta ne-am tomnit.”
„Nu plouă mă, îi impermeabilă” ne asigură Raul cu multă încredere de sine.

Totuşi, ceva mă punea pe gânduri. Urletul ăla de fată…de unde? Am rămas tăcuţi sub pături şi sacii de dormit, aşteptând fie să ne vină somnul, fie să mai auzim ceva. Nu am avut mult de aşteptat. De data asta eram şi eu treaz şi auzeam clar, desluşit paşi, mişcări în jurul corturilor şi în tufişuri. Andrei ţinea toporişca în mână, ne uitam unu la altul. Perţe zâmbea ca un criminal care fusese pus în cea mai înfricoşătoare postură din viaţa lui şi Andu…aproape dormea. Aşteptam să se întâmple ceva. Trebuia să se întâmple ceva! Parcă îmi doream să se întâmple orice care să ţină mai mult sau mai puţin de normal. Sângele fierbea în noi şi toţi nervii erau concentraţi în momentul acela pe ce urma să se întâmple, instinctul defensiv urma sigur să îşi testeze limitele în momentele alea şi simţeam deja cum aproape explodează adrenalina din corpurile noastre, mai puţin al lui Andu, care dormea. Însă totul reveni la normal, încet, pe nesimţite presiunea care era în jurul nostru se estompase. Somnul punea stăpânire pe noi şi totul era alb acum. Dormeam.

• în jurul orei 06.00.

Ceva îmi picura pe faţă, şi mă deranja. Tot strâmbam din nas să termine dar nu termina jocul acela supărător. „PLOUĂ MĂ! ” se trezi Raul speriat. „Ei şi, e impermeabil nu? Nu o să ne plouă.Mă pun să mai dorm puţin” zic eu somnoros şi îmi afund capul în sacul de dormit.

• după cca 3-5 minute.

„Mă, intră apă în cort” Exclamară toţi trei într-un glas.
„Io cred că voi nu sunteţi normali.Perţe ai zis că e impermeabil cortu tau. ARZĂLAR FOCU!Unde mi telefonul?”
„Lasă telefonu amu, hai să mutăm toate astea în celălalt cort, că în ăla văd că nu plouă.” zice Andrei cu spirit de echipă şi toţi îi urmarăm sfatul.

Mutăm păturile, sacii de dormit, hainele ce au mai rămas şi sticlele cu bere şi apă. Mai rămaseră câteva chestii mici, dar nu le băgasem în seamă. Acum prioritatea era să nu fim noi uzi. După ce treaba a fost făcută şi toate au intrat în cort, ploaia a început să bată mai tare. Am intrat toţi patru şi cei drept nu stăteam noi prea comod în cortul de două persoane. Dar decât în ploaie. Şi ce idee sare dintre noi după ce toţi muschii din noi urlau că vor relaxare. Hai să mutăm cortu în pădure, facem şi foc şi prăjim şi restu micilor ce-au rămas. Plus că acolo nu prea plouă.  E mai uscat. HAI! Iarăşi, afară. Scoate ţăruşii, ia cortu pe sus mută-l în pădure şi caută lemne. Nu ştiu dacă vi s-a mai întâmplat vreodată să faceţi foc cu lemne ude, dar vă sfătuiesc ca dacă nu aveţi cumva puţin cărbune aprins, rămas de peste noapte care urma să se stingă din cauza ploii, să nici nu încercaţi. Cu atât am avut noroc, că nu ajunsese ploaia dedesuptul buşteanului care încă fumega. Am luat puţin cărbune încins, l-am pus în grătar şi deasupra câteva beţe subţiri până am clădit un cort din lemne, de la subţiri la groase. Strategia fiind ca, cele mici uscânduse mai repede, luau foc şi le uscau şi pe restul treptat. A mers! Greu, dar a mers! Ploaia tăbăra pe noi fără milă şi mă rugam să nu se stingă focul. Andu şi Raul în timpul ăsta stăteau în cort şi…dadeau apa jos de pe el. Andrei îşi usca bluza şi eu mă chinuiam să mai găsesc câteva lemne nu prea ude. Am făcut şi micii, ploaia se oprise şi am ieşit din pădure să savurăm puţinele alimente rămase. Când privirea mi se aţintise spre cortul mare, rămas în ploaie şi tot atunci îmi şi venise altă întrebare pe limbă.

„Mă băieţi, dar totuşi telefonul meu, unde îi?”
„Stai că mă duc io să văd dacă n-o rămas în cort.” Zice Andu şi merge zâmbind. Şi iese râzând ca un apucat. Bănuiam deja.
„No mă, unde îi?”
„Unde îi apa mai mare în cort, înota cu Peştii, îl ştii pe Peştii?”
„Şi căştile şi mp4?”
„Poftim, să ţi le storc?”
„Şi boxa?”
„Aia n-are nimic, îi numa apă în ea.”

E bine…simţeam cum mă luau valurile de nervi. Dar cum să te mai enervezi când îl auzi pe Perţe cum o comiso.

„Ştiţi ce am găsit?”
„Uimeşte-ne” Şi îl vedem cum vine spre noi cu ceva semănând a cort împăturit.
„Ştiţi ce-i asta?”
„EŞTI UN DOBITOC! AVEAI IMPERMEABILĂ LA CORT ŞI AI ŢINUT-O ÎN PUNGĂ?”
„Apăi…”

Sfârşit…

Fiind ficior

Demult n-am mai scris pe blog despre hălăduirile de altădată care le aveam cu mama. Dar vara a venit din nou, sezonul „plimbos”, cum îmi place mie să-i mai spun, a venit iară. Iar cu ocaziunea asta foarte specială am decis că o plimbare în Poiană n-o da în cap la nimeni, dar pe lângă asta, dacă tot am trecut prin Kronstadt, să fie primite toate vizitele care le puteam efectua împrejurul centrului: muzee, un Mc’Donald’s ca să îmi astâmpăr foamea, Prima şcoală românească, cartierul Schei şi troiţele, multele troiţe care au fost construite din pricina faptului că nu se dădea voie să se construiască biserici după cum am aflat de la domnul Vasile. Dar ca să nu merg din Brasov fără să fi vizitat „obectul” de studiu al multor regizori, am gândit că o plimbare pe strada Sforii ar prinde numa bine!

Apoi pe lângă toate astea, vizita urma să se încheie, mama şi cu mine urmând să luăm trenul de 16.47 spre Cluj, dar fiindcă pentru că deoarece şi prin urmare eu cu regret trebuie să o mărturisesc azi o fost prima oară în Poiană, m-am tot rugat să mergem batăr o jumate de ceas, să simt şi eu gustul proaspăt de aer cum numa’ la munte găseşti. Aşadar, bugăt cu vorbăria, priviţi: 

Øtv

Toate sursele media au luat-o pe ulei rău de tot. Dar rău de tot. Am nimerit şi eu pe Øtv acum ceva vreme în timp să îmi savuram lăpticul şi mai că nu am vărsat toată cana când am văzut ce NEWS ALERT!!! şi-au băgat domnii : ” Cel mai important astrolog român, Mariana Cojocaru, a declarat la Irealitatea Tv că următoarele alegeri vor fi câştigate de Dan Diaconescu şi PP „. Nici nu mai ştiu ce să zic serios. Trebe să fii complet bolund să crezi asemenea porcării şi trebe să fii foarte disperat să fii în centrul aNtenţiei ca să o pui pe nime în drum aia să afirme chestii deastea. Eu personal nici nu m-am mai uitat la Tv de vreo câteva săptămâni şi tare mă bucur că nu fac asta. Şi încă o chestie, de ce mama dracului m-ar interesa pe mine că Tudy ăla s-o filmat cum se ” autosatisface” ?  Dar nu-i de mirare că vezi atâţia looseri pe stradă când te uiţi la tv şi vezi ” E bine că Tudy s-a filmat cum se autosatisfăcea ?” Da-120  Nu-643 . Şi votează românul, votează! Şi nu-i vorbă că şi căcăcioşii ăia profită…Cum să renunţi la o informaţie că pe lângă  că nu ajută telespectatorul, dar şi îi fute mentalitatea, dacă e debil dinăla cu maneaua la telefon. Şi ne mirăm că România este o ţară plină de cocalari şi futincurişti şi tot soiul de looseri care stau degeaba şi se uită la tv. Şi nu cred că dacă îl suni pe un aiurit dinăsta în decursul serii şi îl întrebi clasicul ” Ce faci?” no să îţi răspundă ” Da bine… mă uit la Otv”.

Dacă tot vorbim de cocalari de primă clasă, am întâlnit azi unul care îmi spunea că îi iau aerul, pe tramvai, şi am ajuns să vorbim despre genul de muzică care îl reprezintă pe el : Maneaua. Normal că te reprezintă băi, dacă te îmbraci gay, gelul din păr îţi curge după ureche şi cureaua cu Daniel şi Gabi nu îţi lipseşte din garderobă. Am ajuns şi la punctu în care eu trebuia să îi dezvălui genul meu de muzică, şi acolo s-au complicat lucrurile. ” A, tu eşti d-ăla, impresar nu?”. Corect, mai absolut ca vodka. Dar nu mă înşelam ieri, în Termenul Comun, toţi au un scop. El mergea la UBY lui, nicidecum să o ţină de mână şi să îi spună că atunci când îi zâmbeşte îi bate inima atât de tare că aproape că îi dau lacrimile. Defapt ce zâmbet, dinte gaură, lipsă pauză.

Şi aici ajung din nou la Nime-în-Drum Cojocaru care afirmă că PP câştigă alegerile. Normal, are să le câştige, dacă se adună tot convoiul de bronzaţi şi gay din ţară le iese de-o zeamă. Să fim serioşi… cine foc îl votează pe luzăru ăla?

Moment

M-am gândit să îmi reiau hoinăreala, dar am renunţat la chestia cu ” fotografii pentru criticat”, m-am gândit la câte locuri frumoase există în Cluj-Napoca şi pe care nu s-au insistat cu fotografiile aşa cum trebuia. Mi-a venit în minte gara. Da, frumoasa noastră gară, din care plecăm zilnic în toate colţurile ţării. Aşadar, vă invit să vedeţi câteva din fotografiile de astăseară pe blog iar restul aici pe facebook.

Dimineaţa pe răcoare.

Te miri ce poate gândi omul în stare de…prostie ! În primul rând am o întrebare pentru clujeni : Ce reprezintă această clădire?

Exact asta se gândea şi o tanti azi dimineaţă la opt ceas, când soarele îşi căsca uătii  iar clujeanul asculta radio impuls.

Merg spre şcoală, ajung lângă catedrală, însoţit de o colegă şi din vorbă-n vorbă trecem de strada Iuliu Maniu ajungând aproape de Eroilor.  Când, opreşte o maşină cu număr de cluj lângă trotuar, şi din ea, deschide o tanti portiera şi ne întreabă:

-Mă scuzaţ, tribunalu unde-i?

Mă apropii de dânsa şi îi explic pe limba noste.

-Amu, prima stradă uă luaţ la stanga şi după intersecţie trajeţi pe dreapta şi aţ ajuns!
-Acole ni? Clădirea ceie care se vede colţu?
-Da tanti!
-Da, vila ceia mare (şi arată către Teatrul Naţional) ce-i?

Pufnesc în râs, că no, mi so părut oarecum ciudat să voroveşti aşe în stil clujean, să vii şi cu maşină cu număr de cluj (şoferu părea a fi bărbatuso) şi să spui despre Teatrul Naţional că „Vila ceia mare” .

– Tanti dragă, da vila ceie îi Teatrul Naţional!
-Eee, no bine mă coptile, dăl în foc! Mulţam fain, zua bună!
-La revedere! spun eu râzând.

Aşe-i cu românu ăsta ! Greu de cap, da şi mai greu de minte!