Prin hoia şi alte întâmplări – partea a 3-a

„Ce dracu’ aveţi mă!?” zic eu încercând să mă fac auzit cât mai tare în şoaptă.
„Fantome” se băgă şi Andu în seamă.
„Serios mă, ce aveţi? Perţe ieşi naibii de sub pătură. Andrei ce-i baiu? ”
„Am auzit paşi lângă cort. Şi n-ai auzit şi tu urletele alea, grohăituri sau ce dracu o fost? Şi fata aia?”
„Mă io tot ce am auzit o fost că Perţe nu vrea să mai iasă de sub pătură, acum 30 secunde asta.Culcaţi-vă în puii mei că imediat vă aud că săriţi în sus că auziţi gemete în tufişuri.”

Îmi era ciudă că adormisem şi chiar nu am auzit decât cucuveaua aia. Aşa că, cum pe moment somnul nu îndrăznea să se apropie de ochii mei, am început să privesc în gol prin pânza prin care se vedea aproape tot. La fel făceau şi Raul(Perţe) şi Andrei. Andu era deja în lumea lui, pe jumătate. Dintr-o dată o lumină străfulgeră cerul. Asta chiar am văzut-o.

„CE O FOST AIA!???” întrebă Raul.
„Nimic, un fulger.”
„Io nu mai ies de sub pătură,faceţi ce vreţi.”
„Dacă începe să plouă…şi ne plouă prin chestia asta ne-am tomnit.”
„Nu plouă mă, îi impermeabilă” ne asigură Raul cu multă încredere de sine.

Totuşi, ceva mă punea pe gânduri. Urletul ăla de fată…de unde? Am rămas tăcuţi sub pături şi sacii de dormit, aşteptând fie să ne vină somnul, fie să mai auzim ceva. Nu am avut mult de aşteptat. De data asta eram şi eu treaz şi auzeam clar, desluşit paşi, mişcări în jurul corturilor şi în tufişuri. Andrei ţinea toporişca în mână, ne uitam unu la altul. Perţe zâmbea ca un criminal care fusese pus în cea mai înfricoşătoare postură din viaţa lui şi Andu…aproape dormea. Aşteptam să se întâmple ceva. Trebuia să se întâmple ceva! Parcă îmi doream să se întâmple orice care să ţină mai mult sau mai puţin de normal. Sângele fierbea în noi şi toţi nervii erau concentraţi în momentul acela pe ce urma să se întâmple, instinctul defensiv urma sigur să îşi testeze limitele în momentele alea şi simţeam deja cum aproape explodează adrenalina din corpurile noastre, mai puţin al lui Andu, care dormea. Însă totul reveni la normal, încet, pe nesimţite presiunea care era în jurul nostru se estompase. Somnul punea stăpânire pe noi şi totul era alb acum. Dormeam.

• în jurul orei 06.00.

Ceva îmi picura pe faţă, şi mă deranja. Tot strâmbam din nas să termine dar nu termina jocul acela supărător. „PLOUĂ MĂ! ” se trezi Raul speriat. „Ei şi, e impermeabil nu? Nu o să ne plouă.Mă pun să mai dorm puţin” zic eu somnoros şi îmi afund capul în sacul de dormit.

• după cca 3-5 minute.

„Mă, intră apă în cort” Exclamară toţi trei într-un glas.
„Io cred că voi nu sunteţi normali.Perţe ai zis că e impermeabil cortu tau. ARZĂLAR FOCU!Unde mi telefonul?”
„Lasă telefonu amu, hai să mutăm toate astea în celălalt cort, că în ăla văd că nu plouă.” zice Andrei cu spirit de echipă şi toţi îi urmarăm sfatul.

Mutăm păturile, sacii de dormit, hainele ce au mai rămas şi sticlele cu bere şi apă. Mai rămaseră câteva chestii mici, dar nu le băgasem în seamă. Acum prioritatea era să nu fim noi uzi. După ce treaba a fost făcută şi toate au intrat în cort, ploaia a început să bată mai tare. Am intrat toţi patru şi cei drept nu stăteam noi prea comod în cortul de două persoane. Dar decât în ploaie. Şi ce idee sare dintre noi după ce toţi muschii din noi urlau că vor relaxare. Hai să mutăm cortu în pădure, facem şi foc şi prăjim şi restu micilor ce-au rămas. Plus că acolo nu prea plouă.  E mai uscat. HAI! Iarăşi, afară. Scoate ţăruşii, ia cortu pe sus mută-l în pădure şi caută lemne. Nu ştiu dacă vi s-a mai întâmplat vreodată să faceţi foc cu lemne ude, dar vă sfătuiesc ca dacă nu aveţi cumva puţin cărbune aprins, rămas de peste noapte care urma să se stingă din cauza ploii, să nici nu încercaţi. Cu atât am avut noroc, că nu ajunsese ploaia dedesuptul buşteanului care încă fumega. Am luat puţin cărbune încins, l-am pus în grătar şi deasupra câteva beţe subţiri până am clădit un cort din lemne, de la subţiri la groase. Strategia fiind ca, cele mici uscânduse mai repede, luau foc şi le uscau şi pe restul treptat. A mers! Greu, dar a mers! Ploaia tăbăra pe noi fără milă şi mă rugam să nu se stingă focul. Andu şi Raul în timpul ăsta stăteau în cort şi…dadeau apa jos de pe el. Andrei îşi usca bluza şi eu mă chinuiam să mai găsesc câteva lemne nu prea ude. Am făcut şi micii, ploaia se oprise şi am ieşit din pădure să savurăm puţinele alimente rămase. Când privirea mi se aţintise spre cortul mare, rămas în ploaie şi tot atunci îmi şi venise altă întrebare pe limbă.

„Mă băieţi, dar totuşi telefonul meu, unde îi?”
„Stai că mă duc io să văd dacă n-o rămas în cort.” Zice Andu şi merge zâmbind. Şi iese râzând ca un apucat. Bănuiam deja.
„No mă, unde îi?”
„Unde îi apa mai mare în cort, înota cu Peştii, îl ştii pe Peştii?”
„Şi căştile şi mp4?”
„Poftim, să ţi le storc?”
„Şi boxa?”
„Aia n-are nimic, îi numa apă în ea.”

E bine…simţeam cum mă luau valurile de nervi. Dar cum să te mai enervezi când îl auzi pe Perţe cum o comiso.

„Ştiţi ce am găsit?”
„Uimeşte-ne” Şi îl vedem cum vine spre noi cu ceva semănând a cort împăturit.
„Ştiţi ce-i asta?”
„EŞTI UN DOBITOC! AVEAI IMPERMEABILĂ LA CORT ŞI AI ŢINUT-O ÎN PUNGĂ?”
„Apăi…”

Sfârşit…

Din floare în floare

Deşi ideile mă năpădesc, şi problema cu antetul e un stereotip deja, am decis să vorbesc despre activitatea, sau activităţile legate de blog.

First, deşi am decis să schimb tematica blogului, din cea de Blog de critică la cea de Blog de linguşeală şi fotografii, nu ţine. Tot trebuie să înjur pe cineva sau să comentez ceva. Aşadar din când în când va mai apărea câte o postare de genul ultimelor 2 (uouTV şi aia cu oamenii care nu gândesc).

În altă ordine de idei, cred că mă apuc de lucru. Serios. Am început să iau fotografia din glumă din joacă, puţin mai în serios şi să mă apuc de învăţat mai multe despre partea asta a Artei, că până la urmă e o artă să faci poze şi să îţi şi iasă. Aşa că în următoarele săptămâni am să tot pun câte ceva din munca mea, fotografii bune sau rele, cum vin, şi vă las să mă criticaţi până postez altă odioşenie. Deci, toate bune şi …sper să vă obişnuiţi cu schimbările pe-aici. Nu vreau să promit că las estetica blogului în pace că poate mint, şi eu nu mint! Decât în unele cazuri, şi atunci pentru un scop nobil! Farewell 🙂

Ce ne pasă…

Image via Wikipedia

Ce ne pasă nouă că malurile Someşului sunt într-o stare mizeră, când noi avem cu ce ne lăuda în centru. De ce să ne pese de malurile Someşului, când avem cinema Florin Piersic? De ce să ne pese de curăţenia oraşului în care trăim când putem să ne lăudăm că aci îi capitala Ardealului. BĂ! Trezirea! La un pas de centru Clujului e un dezastru neimaginabil. Mergi să admiri someşul, şi să stai liniştit pe bancă să te relaxezi, şi jos, e plin de gunoaie! Si situaţia asta nu-i de amu, de ieri pe azi. Îi de ani buni.  Şi se pare că nu interesează pe nime. Chiar şi când treci podu’, să mergi în Mihai-Viteazu, şi întorci odată capu să te uiţi la Someş, şi vezi şi gunoaiele care stau bine mersi acolea ni îţi vine să înjuri o tură!

Şi nu numa aici îs gunoaie, şi pe partea cealaltă de pod, şi mai jos de pod… şi în continuare lângă Piaţa Abator, şi tat Someşu care desparte Cluju-n două!