O simplă idee

” Cercetez tăcerea care mă înconjoară, la fel ca un scanner”, mă gândeam azi, după ce am citit un scurt şi profund monolog, ce înseamnă această propoziţie pentru un orb.  Nu pot gândi ca un orb din fericire şi chiar şi din păcate într-o oarecare măsură. Am închis ochii, şi am încercat să văd nimicul. Nu întelegi o vorbă, aşa e? Nici eu nu am înţeles, până când mi-am dat seama că fără să pot vedea străzile, apusul, răsăritul, ochii unei fete, zâmbetul unui copil, lacrima unei bătrâne şi cerul albastru într-o zi de vară  când soarele e ascuns după nori, mă simt gol. Nu ştiu cum vezi tu golul ăsta şi aş vrea sincer să intru pentru câteva clipe în mintea acelui om pe care l-am văzut zâmbind, cu ochii închişi căutându-şi drumul prin oraşul lui şi să îţi arăt. Să îţi arăt că tot ce vezi tu, tot ce iţi trece prin faţa ochilor, este o minune. Nu îţi da ochii peste cap, hei! Bineînţeles că nu poţi să îţi dai seama cum să vezi nimicul. Pentru că mintea ta, memoria ta, este atât de plină de informaţia şi culoarea pe care lumea ţi le-a oferit că a devenit un instinct să vezi chiar şi cu ochii închişi. Cunoşti atât de bine locurile prin care treci, încât dacă te-aş lega la ochi acum, şi te-aş trimite la trei străzi distanţă, te-ai descurca fără să vezi. Greu, dar ai face-o. Acum, ca lucrurile să fie mai simple de înteles, haide să adaptăm nimicul la situaţia ta. Vezi în culori, percepi că berea este galbenă sau neagră, percepi că albastrul e albastru şi că marea nu poate fi verde dacă pe hartă scrie că e roşie. Renunţă la culori, închide ochii şi priveşte mărul. Il vezi gri. Priveşte în ochii ei, şi îi vezi negri. Priveşte-ţi bluza preferată…ce culoare are?

Taci, nu-mi răspunde…era evident. Şi bineînţeles că era important să vezi lumea în alb şi negru pentru că acum poţi să faci următorul lucru. Închide din nou ochii. Concentrează-te pe cel mai frumos loc din oraş pe care îl vezi şi zâmbeşti, nu uita, îl vezi în alb şi negru. Acum, că te afli acolo, totul este negru. Stâlp, bancă, perete,cer, nici gri-ul nu mai este gri. Poţi?

Pe mine m-a făcut să vărs o lacrimă golul ăsta. Şi când a căzut, culorile au revenit. Pentru omul cu zâmbetul pe buze şi ochii închişi, nu. Am cercetat tăcerea care ma înconjurat în cel mai frumos loc din oraş, negru şi nimic, la fel ca un scanner. Apoi am deschis ochii şi am realizat că nimicul există.

Sunt ce? da… aşa e. Dar ai vazut nu-i aşa? Ai vazut cum se simte el? Aş vrea ca lumea să înţeleagă.

When heaven falls

Am găsit câteva fotografii făcute în prin august pe blocul unde locuieşte Andu. Am rămas surprins când mi-am dat seama câte momente frumoase au fost anul ăsta, pe lângă toate cele.

Retrospectivă

Privind în urmă, am lăsat o dâră de fapte care nu pot fi schimbate. Mă tot gândesc dacă e bine să judec prost anumite persoane după ce săvârşesc anumite fapte admirabile, apoi cad în obscuritate şi revin la starea lor iniţială, inertă, din care i-am scos. Mă gândesc că dacă e nevoie de un impuls ca să te scoată dintr-o stare anume, de ce nu poate impulsul ăla care ţil ofer la început să ţină mai mult de patru sau cinci zile? Sau de ce crezi tu că monotonia cu care vrei să mă impresionezi funcţionează? Crezi că dacă ai reuşit să iţi ţii cumpătul atâta timp fără să faci nimic te face cu mult mai …altceva decât eşti defapt? Până la urmă, sub presiune tot cedezi, pentru că laşi să se vadă asta, şi îţi asumi riscul ăsta poate fără să te gândeşti că e un triunghi din care nu mai poţi ieşi : fericire, indiferenţă, obscuritate şi de aici triunghiul se „învârte”. Să mă gândesc. Dacă ar fi să banalizez şi mai tare tot ceea ce am scris mai sus aş putea simplu să folosesc o scurtă propoziţie : nu îmi pasă dacă tu crezi că lumea se rezumă doar la câteva nimicuri, pe care tu le numeşti idealuri.

În sfârşit, sunt satisfăcut că cel puţin înţeleg că totul are un sens, chiar şi în rândurile de mai sus.  Denis Stancsuy.

p.s. : Cred că merit să fiu înţeles decât de mine însumi. 

p.s.2 : Nu, nu cred asta.

Din floare în floare

Deşi ideile mă năpădesc, şi problema cu antetul e un stereotip deja, am decis să vorbesc despre activitatea, sau activităţile legate de blog.

First, deşi am decis să schimb tematica blogului, din cea de Blog de critică la cea de Blog de linguşeală şi fotografii, nu ţine. Tot trebuie să înjur pe cineva sau să comentez ceva. Aşadar din când în când va mai apărea câte o postare de genul ultimelor 2 (uouTV şi aia cu oamenii care nu gândesc).

În altă ordine de idei, cred că mă apuc de lucru. Serios. Am început să iau fotografia din glumă din joacă, puţin mai în serios şi să mă apuc de învăţat mai multe despre partea asta a Artei, că până la urmă e o artă să faci poze şi să îţi şi iasă. Aşa că în următoarele săptămâni am să tot pun câte ceva din munca mea, fotografii bune sau rele, cum vin, şi vă las să mă criticaţi până postez altă odioşenie. Deci, toate bune şi …sper să vă obişnuiţi cu schimbările pe-aici. Nu vreau să promit că las estetica blogului în pace că poate mint, şi eu nu mint! Decât în unele cazuri, şi atunci pentru un scop nobil! Farewell 🙂

O treaptă mai sus

Bună dimineaţa, este ora o1.39 minute, iar eu încerc să montez un antet nou, după cum bine îmi ştiţi povestea. Partea bună e că, în photoshop iese mai bine decât în paint, şi cum sunt o putoare de om, am făcut decât două, şi am ales unul cât de cât. Deci, sper să vă placă şi vouă, şi sper să deie Domnu’ ca măcar ăsta să mă ţină o vreme, măcar jumătate de an…